Rent A Car
Transferuri auto

Predare auto in alta locatie?

Weekend Trips

 

Ofertă închiriere auto în weekend!

La noi, weekend-ul îți asigură o reducere de până la 20% la închirierile auto. Evadează din cotidian minimum trei zile, în intervalul Joi-Luni, perioada 01.10-01.12.2022, și profită de tarife reduse.

Plănuiești să călătorești în weekend?

Fie că ești în căutare de oferte pentru închirieri auto în weekend sau ți-ai plănuit o călătorie de minimum trei zile, în intervalul joi-luni, și ai nevoie de o mașină, noi îți stăm la dispoziție cu o diversitate de modele auto și tarife reduse.  

De ce să închiriezi o mașină în weekend?

  • Descoperă România: bucură-te de câteva zile de relaxare, într-un weekend prelungit, alături de familie sau prieteni, descoperind atracțiile turistice ale României. 
  • Testează modelul preferat: dacă dorești să achiziționezi un model auto ce se regăsește în flota noastră, îl poți închiria minimum trei zile, cu tarif redus, și testa prin călătorii atât interurbane, cât și intraurbane. 
  • Traficul nu va mai fi o problemă: în weekend, poți ajunge mai repede la locațiile dorite, întrucât traficul este fluidizat.

 

Reducerea maximă este disponibilă pentru rezervare și plata integrală cu minimum 30 zile înainte de momentul închirierii.
Ofertă publicată la 01.10.2020, valabilă ocazional pe perioada anului, pentru clase/modele auto și locații selectate, în funcție de disponibilitatea automobilelor. 

  

 Discută cu un consultant la 0752 220222, pentru o ofertă personalizată de închiriere auto.

Art.1 Organizator
Organizatorul campaniei ”WEEKEND TRIPS” (în continuare numită „Campania”) este societatea S.C. NORD TOUR S.R.L. (în cele ce urmează numită „Organizatorul”), înregistrată la Oficiul Registrului Iași sub nr. J-22-294/2002, CUI RO 14530473, cu sediul în Bd. Independenței 15-17, TR. 2, Bl. B1-5, Parter, Iași, cod poștal 700101, Jud. Iași, România.
1.2. Campania se va derula conform prevederilor prezentului Regulament Oficial (în cele ce urmează numit „Regulamentul”), fiind obligatoriu pentru toți participanții. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica Regulamentul pe parcursul desfășurării Campaniei, având obligația de a anunța publicul, în mod oficial, pe website și la sediul Organizatorului. Astfel de modificări vor fi făcute publice cu cel puțin 24 de ore înaintea intrării în vigoare.
1.3. În perioada campaniei, Regulamentul va fi disponibil, în mod gratuit, oricărui solicitant, pe website-ul www.rentacar.travis.ro și în format fizic la sediul Organizatorului.

Art.2 Dreptul de participare 

Campania se adresează tuturor persoanelor fizice ce au vârsta peste 21 ani și sunt posesori ai unui permis de conducere de minim 1 an, care închiriază un automobil de la S.C. NORD TOUR S.R.L. și acceptă termenii și condițiile prezentului Regulament (denumite în continuare ”Participanți”). Nu sunt eligibili de a participa la această Campanie angajații S.C. NORD TOUR S.R.L.


Art.3 Durata Campaniei

Campania se va desfășura ocazional, pe o perioadă îndelungată. Sfârșitul acesteia va fi anunțat de către organizator în timp util.


Art.4 Promoția oferită în cadrul Campaniei

4.1. Organizatorul va oferi pe întreaga durată a Campaniei, tuturor Participanților ce se încadrează conform Art. 2, o reducere de până la 20% din prețul de bază al serviciului de închiriere autoturisme. Reducerea maximă este disponibilă pentru rezervare și plata integrală cu minimum 30 zile înainte de momentul închirierii.

4.2. Participanții vor primi reducerea de preț doar pentru închirieri auto de minimum trei zile, în intervalul JOI-LUNI.

4.3. Reducerile de preț nu se aplică pentru serviciile suplimentare/opționale (serviciu în afara orelor de program, predare/preluare auto în alte locații, șofer, GPS, scaun copil, lanțuri zăpadă, procție EXTRA/SUPER/FULL Cover etc.).

4.4. Participanții nu au dreptul de a solicita contravaloarea în bani (RON, valută, etc.) a reducerilor oferite.

4.5. Aceste reduceri nu se cumulează cu alte reduceri și promoţii.

4.6. Promoţia se va oferi, dacă Art. 2 și Art. 3 sunt respectate, pentru modele/clase de autovehicule și in locații selectate, cu condiţia ca acestea să fie disponibile în flota auto a Organizatorului.

 

Art.5 Informarea Participanților conform legii Nr. 677/2001

5.1. Participarea la Campanie implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.
5.2. Prin participarea la prezenta Campanie, Participanții sunt de acord ca datele lor cu caracter personal să intre în baza de date S.C. NORD TOUR S.R.L., în calitate de operator de date cu caracter personal, acestea putând fi utilizate pentru activitățile de marketing desfășurate de Organizator, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 privind protecția datelor cu caracter personal.

5.3. Conform prevederilor Legii nr. 677/2001, Participanții au acces gratuit la datele personale colectate sau prelucrate de Organizator, printr-o cerere scrisă, datată și semnată, adresată către S.C. NORD TOUR S.R.L., în Bd. Independenței 15-17, TR. 2, Bl. B1-5, Parter, Iași, cod poștal 700101, Jud. Iași, România. Participanții au, de asemenea, dreptul de intervenție asupra datelor personale, putând, după caz, solicita rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă Legii nr. 677/2001, în special a datelor incomplete sau inexacte. În condițiile de mai sus, Participanții pot, totodată, solicita transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conform legii, având dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situația particulară, ca datele care îi vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare. De asemenea, Participanții au dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, ca datele care îi vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct sau să fie dezvăluite unor terți într-un asemenea scop.


Art.6 Litigii

Eventualele litigii apărute între Organizator și Participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești competente.


Art.7 Dispoziții finale 

Prin participarea la Campanie, Participanții sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament.

Ai nevoie de ajutor?
Contactează-ne pe WhatsApp

Cookies

Acest site foloseste module cookie pentru o buna functionare. Detalii in Politica de confidentialitate.

Accept Personalizeaza